Virusul Imunodeficientei Feline (FIV) Sida Felina

FIV este o boala infectioasa cauzata de un retrovirus care apartine familiei lentivirusilor. Este similar cu infectia cu HIV la oameni. FIV infecteaza atat pisicile domesticite cat si leii, tigrii, pumele si gheparzii.

Acest virus ataca celulele sistemului imunitar ducand la SIDA felina (Sindromul Imunodeficientei Dobandite), acesta compromite abilitatea pisicii de a se apara de infectii.

FIV a fost descoperit initial in 1986 pe o colonie de pisici din California, iar acum este prezent peste tot in lume.
Ce este un virus?

Un virus este un agent infectios microscopic care consta fie in o secventa de ADN, fie in o secventa de ARN impachetate intr-o capsula de proteine. Virusul este capabil sa se inmulteasca doar in interiorul unei celule vii.

Virusurile nu sunt organisme vii, acestia nu respira, nu proceseaza nutrienti, nici nu genereaza dejectii.

Retrovirusurile sunt foarte fragile; pot fi foarte usor inactivate de catre razele ultraviolete, detergenti, caldura sau uscaciune.

Ce face FIV si care sunt simptomele?

FIV ataca sistemul imunitar al pisicii si-l face vulnerabil la infectii bacteriale, virale, micotice si parazitare oportuniste.

Stadiul I: De indata ce a intrat in corp, FIV este purtat catre ganglionii limfatici din zona infectarii unde se inmulteste in celulele albe cunoscute ca limfocitele CD4. Acesta se raspandeste apoi catre ceilalti ganglioni limfatici din organism. In acest stadiu poate exista o boala acuta care se caracterizeaza prin febra, leucopenie, anemie, stare de rau si ganglioni limfatici inflamati care dureaza pana la cateva saptamani. In timpul acestui stadiu initial, faptul ca pisica nu se simte bine, poate trece neobservat.

Stadiul II: Aceasta este o faza asimptomatica care poate dura ani buni. In acest timp, pisica pare sanatoasa si poate duce o viata normala. In acest rastimp imunitatea este distrusa lent, cand imunodeficienta devine severa se instaleaza stadiul al treilea.
Stadiul III: Cum am mentionat deja, FIV distruge limfocitele CD4, celule care sunt necesare pt functionarea corespunzatoare a sistemului imunitar. In cele din urma, cand prea multe imfocite CD4 au fost distruse, sistemul imunitar isi pierde capacitatea de a apara organismul de infectii oportuniste si apar semnele de imunodeficienta. Pisica va fi mai susceptibila in a dezvolta infectii bacteriene, fungice, virale sau parazitare cu agenti patogeni care in mod normal nu ar provoca boala la o pisica sanatoasa.
In timpul acestui stadiu, pisicile pot avea o serie de simptome care difera de la individ la individ. Aceste simptome pot fi :

- Pierdere in greutate
- Stare precara a blanii
- Anemie
- Gastroenterita
- Gingivita si stomatita
- Infectii cronice sau care recidiveaza ale pielii, ochilor, tractului urinar, respirator, etc
- Cancer

Cum se transmite FIV?

Virusul este prezent in cantitati mari in saliva pisicii si cea mai obisnuita cale de transmitere este prin muscaturi. De obicei masculii sunt supusi unui risc mai crescut, deoarece este mai probabil ca acestia sa se implice in lupte teritoriale.

Ocazional FIV se transmite pisoilor de la o mama pozitiva FIV. Acest lucru se poate intampla fie in uter, fie prin laptele infectat. Pisicile nu se infecteaza prin atingere sau prin imperechere, desi lupta din timpul imperecherii poate duce la infectare.
Cum se pune diagnosticul cu infectia cu FIV?

Diagnosticarea cu FIV se face pe baza istoricului, a semnelor clinice si un test de sange cunoscut ca ELISA, care detecteaza anticorpii FIV-ului. Este posibil ca rezultatul de laborator sa fie fals-pozitiv sau fals-negativ din urmatoarele motive:

- Fals-pozitiv: in cazul in care pisicii i-a fost administrat vaccin anti-FIV, aceasta va avea un rezultat pozitiv.

Este posibil ca pisoii nascuti din mama infectata cu FIV sa fii primit anticorpi anti-FIV de la mama acestora prin lapte. Asta nu inseamna ca acesti pisoi au FIV, ci doar detin anticorpii acestuia si ar trebui retestati mai tarziu.

- Fals-negativ: de obicei dureaza cateva saptamani ca anticorpii FIV sa apara in sange, iar daca pisica este testata inainte de aparitia lor, testul poate arata un rezultat negativ.

Daca pisica este in stadiile tarzii ale infectiei, este posibil ca aceasta sa nu mai produca anticorpi.

Teste PCR pot fi facute in unele laboratoare. Aceste teste determina cantitatea de virus din sange.

Testul WESTERN BLOT (testul cu anticorpi imunoflourescenti): daca o pisica a fost testata pozitiv cu testul ELISA se poate recomanda ca acesteia sa i se faca un test WESTERN BLOT.

Daca o pisica a fost testata FIV pozitiv, dar nu sunteti sigur daca i s-a administrat vaccinul anti-FIV sau nu, cel mai bine ar fi sa i se faca un test PCR care da informatii despre cantitatea de ADN FIV din sange.

Cum se trateaza FIV?

FIV este o boala incurabila, de indata ce o pisica s-a infectat cu FIV ramane infectata pe viata. Telul este sa ii asiguri pisicii infectate ingrijirea necesara, cum ar fi:

- Control periodic la veterinar
- Respectarea programului de deparazitare, interna si externa
- Prezentarea la veterinar la primele semne de boala
- Mentinerea unei calitati inalte a hranei
- Limitarea expunerii la boli prin tinerea acestora in interior, departe de alte pisici
- Folosirea medicamentelor anti bacteriale si antimicotice
- Mentinerea unui regim corespunzator de vaccinare in vedera protejarii pisicii de alte infectii
- In stadiul III pot fi necesare transfuzii de sange
- Pot fi necesare suplimente calorice in stadiul III
- Exista si alte medicamente disponibile cum ar fi interferon si AZT (zidovudina) care au fost folosite pe unele pisici, dar cel mai bine este sa discuti cu veterinarul despre acestea.

Trebuie sa imi eutanasiez pisica positiva FIV?

Nu, nu este necesar, pisicile pozitive FIV pot trai multi ani, in special daca acestora li se acorda ingrijiri medicale prompte.
Prevenirea FIV

Aceasta se face prin sterilizarea tuturor pisicilor, impiedicarea acestora sa hoinareasca si testarea tuturor pisicilor folosite la reproducere.

Acum exista un vaccin anti-FIV , dar nu este 100% eficace, iar pisicile carora li s-a administrat acest vaccin vor iesi pozitive la teste, lucru care ar putea duce la confuzii, in special in cazul pisicilor adoptate.

Care pisici sunt cel mai predispuse la infectia cu FIV?

Pisicile nesterilizate, masculii care hoinaresc , prezinta cel mai mare risc de infectie cu FIV. Orice pisica careia i se da voie sa iasa in exterior este predispusa la infectia cu FIV.

Pot sa locuiasca in aceasi casa pisicile FIV pozitive si FIV negative?
Parerea generala este ca da, este in regula atata timp cat nu se bat intre ele. Cum pisicile pozitive FIV sunt mai susceptibile la infectii oportuniste, este important sa se asigure starea de sanatate si vaccinarea TUTUROR pisicilor din locuinta. Altii sugereaza ca pisicile pozitive FIV ar trebui izolate de cele negative FIV, dar veterinarul este cea mai buna persoana cu care sa se discute acest aspect.
Ma pot infecta cu FIV de la pisica?

Nu, nu este posibil ca o persoana sa se infecteze cu FIV de la o pisica si de asemenea nu este posibil ca o pisica sa se infecteze cu HIV de la un om. In timp ce ambele virusuri provin din aceeasi familie, sunt foarte specifici in ceea ce priveste gazda infectata.

OferitiĀ  multa afectiune pisicii diagnosticate cu FIV si tratati- o ca pe una obisnuita. E cert ca unele masuri de precautie trebuie luate pentru a nu infecta si alte pisici si ca este necesar sa faceti vizite la veterinar mai des pentru tratament, insa inĀ  rest convietuirea cu o pisica FIV pozitiva decurge normal.

Nicolae Hasegan
ZooLand.ro

Comenteaza

April 2012
M T W T F S S
« Jun   Nov »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30